Monografie

Unul dintre satele vechi din zonă cu o istorie foarte zbuciumată, până a ajuns la o stabilitate şi dezvoltare semnificativă.

La 20 iunie 1446, Ştefan, voievodul Moldovei, întăreşte uric lui Petrii Vlaşinecul pentru satul Vlăsineştii cumpărat de la Oană, ce-au fost paharnic, cu 50 zloţi tătăreşti[1].

Documentul citat oferă informaţii complementare: „Oana… ş-au vândut un sat, dintr-al său uric…”, astfel satul făcea parte dintre ocinele lui Oana dintr-o perioadă anterioară, „… iar hotarele acestui sat să fie după cum au umblat hotarele bătrâne de veci…”. Probabil Oana locuia în alt sat, căci satul vândut de el purta deja numele derivat de la cel al cumpărătorului, Petri Vlaşnicul, care cu siguranţă locuia aici, fiind jude al aşezării. La antroponimul Vlaşinecul, prescurtat Vlaşin, s-a adăugat sufixul „-eşti”, sugerând probabil că locuitorii aşezării făceau parte din familia acestuia.

Nu se poate preciza dacă satul Vlăsineşti era situat pe locul unde se află în prezent, fiindcă în această zonă apar menţionate documentar, de timpuriu, multe aşezări, dintre care unele în posesia aceloraşi stăpâni, care erau în moşia Sârbi. Documentele din perioada nu prea îndepărtate de prima menţiune localizează satul Vlăsineşti pe Jijia, râu care se află la circa opt km sud de satul actual, situat pe Başeu. La 20 octombrie 1610 Constantin Movilă voievod întăreşte lui Andronic Matieşescu, paharnic, jumătate de sat din Vlăsineşti, ce este pe Jijia… cumpărată de la Chiful, fiul Ruschei, cu 330 taleri leşeşti şi două părţi, din a treia parte, din Vlăsineşti, din partea de mijloc, cu loc de moară în Jijia, de la Albotă pitărel cu 310 taleri, şi a treia parte, parte din gios…[2].

Satul Vlăsineşti este menţionat la 16 decembrie 1659[3] pentru ca pentru o perioadă foarte lungă satul să dispară din documente şi din catagrafiile Moldovei[4]. Probabil satul a fost depopulat pentru ca abia în 1815, la 10 iunie, să apară menţiunea: „Cinci sute de bejenari ruşi (ruteni) se învoiesc cu vistiernicul Sandu Sturza să se aşeze în două sate pe moşiile Vlăsineşti, Budeşti şi Iugani de la ţinutul Dorohoi…”[5].

Satul Vlăsineşti apare menţionat în anul 1820, în ocolul Başeu şi în documentele ulterioare, cu o populaţie destul de mare.

Iniţial, satul Vlăsineşti a avut caracter răzeşesc, apoi a trecut în stăpânire boierească, cu o parte a moşiei în stăpânirea copărtaşilor.

Se pare că un locaş de biserică în satul Vlăsineşti s-a construit imediat după 1815, prin strămutarea unei biserici din bârne din satul Todireni, a cărui moşie era stăpânită de acelaşi Alex. Sturza[6]. Alt locaş de biserică s-a construit în 1836 de către marele logofăt Anastase Başotă (arendaşul moşiei), tot din bârne şi care a ars în 1854. În anul 1859, Gh. Stratulat ctitoreşte un nou locaş de biserică, din vălătuci, pe temelie de piatră, care s-a reparat în 1874 cu cheltuiala stăpânului moşiei, Grigore Uhrinovschi. În casele tatălui său, Iosif Uhrinovschi, de la Vlăsineşti, a fost găzduit prinţul Carol I, în 1866, când a vizitat prima dată judeţul Dorohoi. Acelaşi local de biserică a fost reparat în 1901, când s-a acoperit cu tablă, cu cheltuiala lui Alex. Stoianovici. Clopotniţa de la poarta cimitirului s-a făcut în 1873 de către săteanul Anastasie Şologon[7]. În jurul anului 1900 biserica stăpânea 17 fălci (24,23 ha) teren şi avea ca preot pe Anastasie Salust. Locaşul actual de biserică s-a construit din iniţiativa preotului Gh. Ştefănescu, în perioada 1927-1930 şi s-a sfinţit la 19 ianuarie 1930.

Preoţi slujitori: pr. P. Zaharia, pr. ic. Crâstea şi Gavril Crâste (în perioada împroprietăririi din 1864-65), pr. Anastasie Salust (1874-1912), pr. Gh. Ştefănescu (1912-1952), pr. ic. str. Gh. Luţuc (1946-1997), pr. V. Belciug.

Şcoala din satul Vlăsineşti, în accepţiunea modernă, îşi începe activitatea la 10 aprilie 1865 cu învăţătorul Constantin Popovici[8], care la 4 septembrie este trecut la şcoala din Dorohoi iar la Vlăsineşti este numit învăţător Gh. Cristea[9]. Şcoala a funcţionat în casele unor săteni (D. P. Creţu) iar primul local propriu pentru şcoală s-a dat în folosinţă în anul 1915 (şcoala veche), alături de care s-a construit între anii 1925-1927 un alt local. În anul 1965 s-a dat în folosinţă localul din partea de est a fostei curţi boiereşti. În anii 1976-77 s-a construit localul etajat, cu opt săli de clasă, la est de localul dat în folosinţă în 1965.